Modul de preluare de către Furnizorul de Ultimă Instanță (FUI) a locurilor de consum ale clienților finali în cazul încetării contractului de furnizare a energiei electrice și condițiile de furnizare a energiei electrice în regim de ultimă instanță
În situaţia încetării contractului de furnizare încheiat între furnizorul actual (FA) şi un client final, locurile de consum ale clientului final care fac obiectul contractului şi care se află în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea energiei electrice:
a) se preiau automat de către FUI nominalizat, ca urmare a notificării transmise acestuia de către operatorul de rețea referitoare la încetarea contractului de furnizare încheiat cu furnizorul actual, în cazul clienților casnici și în cazul clienților noncasnici cu o putere aprobată prin avizul tehnic de racordare/certificatul de racordare de cel mult 1 MVA/loc de consum;
b) se preiau la cerere, de către FUI nominalizat, în cazul clienților noncasnici cu o putere aprobată prin avizul tehnic de racordare/certificatul de racordare de peste 1 MVA/loc de consum, în urma transmiterii de către client a unei cereri în acest sens.
În termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data încetării contractului de furnizare FUI nominalizat transmite clienților preluați automat o informare de preluare care conține, printre altele:
- data şi motivul preluării de către FUI;
- informaţii cu privire la modalitatea de stabilire a preţului ce urmează a fi aplicat de către FUI la facturare şi informaţii cu privire la modalitatea de facturare, termenele şi condiţiile de plată;
- o referinţă clară şi explicită cu privire la locul/locaţia de pe pagina de internet a FUI unde pot fi consultate contractul-cadru şi preţurile din ultimele 12 luni aplicate la facturarea clienţilor preluaţi;
- dreptul clienţilor finali de a încheia contracte de furnizare a energiei electrice cu un furnizor concurențial;
- posibilitatea clienţilor finali de a-şi exprima dezacordul privind preluarea de către FUI, în termen de 10 zile de la data informării de preluare transmisă de FUI, urmată de deconectarea locului de consum, în cazul în care nu se încheie un contract de furnizare cu un furnizor concurențial.
Data preluării locurilor de consum de către FUI este data încetării contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu furnizorul actual, cu excepția situației în care preluarea se face la cerere, conform precizărilor de mai sus. În acest caz, data preluării este data solicitată de către client, care nu poate fi anterioară datei de încetare a contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu furnizorul actual.
Clientul poate solicita preluarea începând cu o dată ulterioară datei de încetare a contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu furnizorul actual. În acest caz, în lipsa unui contract de furnizare, locul de consum va fi deconectat pe toată perioada cuprinsă între data încetării contractului cu furnizorul actual şi data de la care locul de consum se preia de către FUI, iar clientul va suporta costurile aferente reconectării.
Modelul de cerere este pus la dispoziția clientului noncasnic cu o putere aprobată prin avizul tehnic de racordare/certificatul de racordare de peste 1 MVA/loc de consum pe pagina proprie de internet a FUI.
FUI este obligat să asigure furnizarea în regim de UI atât clienţilor preluaţi automat, cât şi clienţilor preluaţi la cerere, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanță a energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 91/2022 cu modificările și completările ulterioare („Regulament”), cu următoarele excepții:
a) clienţilor finali deconectaţi pentru sustragere de energie electrică;
b) clienţilor finali deconectaţi pentru neplată, până la prezentarea de către clientul final a dovezii achitării integrale a sumelor datorate; FUI poate solicita FA confirmarea sumei pentru care clientul final a prezentat dovada achitării, iar FA are obligaţia transmiterii confirmării în cel mult 3 zile de la solicitare, lipsa unui răspuns în termenul stabilit fiind considerată confirmarea achitării la zi a sumelor datorate de către clientul final. În cel mult o zi lucrătoare de la data primirii dovezii/dovezilor achitării sumelor datorate de către clientul final, FUI notifică operatorul de rețea în vederea reluării alimentării cu energie electrică.
c) clienților finali persoane juridice radiate din evidențele ONRC/ANAF la data preluării și ulterior datei preluării.
Amintim faptul că, în conformitate cu reglementările ANRE, furnizarea energiei electrice în regim de ultimă instanță are caracter temporar. FUI este obligat să asigure furnizarea energiei electrice în regim de ultimă instanță, pe o perioadă de:
a) 12 luni de la data preluării, în cazul clienţilor casnicişi în cazul clienţilor noncasnici cu o putere aprobată prin avizul tehnic de racordare/certificatul de racordare de cel mult 1 MVA/loc de consum;
b) 3 luni de la data preluării, în cazul clienţilor noncasnici cu o putere aprobatăprin avizul tehnic de racordare/certificatul de racordare de peste1 MVA/loc de consum.
Cu cel puţin 30 de zile anterior datei de încetare a relaţiei contractuale, FUI notifică clienţilor preluați încetarea furnizării energiei electrice în regim de ultimă instanță, sau, după caz, prelungirea perioadei de furnizare, cu precizarea duratei acesteia.
Trecerea la FUI a unui client final se face fără a fi necesară semnarea contractului de furnizare. În această situație, drepturile şi obligațiile clientului preluat şi ale FUI sunt cele prevăzute în contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la clienții finali preluați de către furnizorul de ultimă instanță, care se regăsește atât pe pagina proprie de internet a ANRE, cât și pe paginile de internet ale FUI, în secțiunile dedicate furnizării în regim de ultimă instanță.
Clienții preluați de către FUI pot trece la un furnizor concurențial, cu o notificare transmisă FUI în portofoliul căruia se află, cu cel puţin 2 zile lucrătoare înaintea datei la care contractul încheiat cu furnizorul concurențial intră în vigoare.
Pentru garantarea plăţilor facturilor la energia electrică, FUI poate solicita clienților preluaţi constituirea de garanţii financiare astfel:
(i) clienţilor noncasnici cu o putere aprobată prin avizul tehnic de racordare/certificatul de racordare de peste 1 MVA/loc de consum, după primirea din partea clientului a cererii de încheiere a unui contract în regim de UI;
(ii) clienţilor preluaţi, pentru locurile de consum pentru care, pe parcursul derulării relaţiei contractuale cu FUI, a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică pentru neplata contravalorii facturilor de energie electrică, după reconectarea locurilor de consum.
Refuzul clientului de a constitui/actualiza/reconstitui garanția financiară dă dreptul FUI de a solicita operatorului de rețea întreruperea alimentării cu energie electrică.
Clientul preluat poate înlătura obligația de a constitui o garanţie financiară prin plata în avans, stabilită astfel încât să acopere contravaloarea consumului de energie electrică estimat pentru o perioadă de o lună. În acest sens, clientul solicită FUI, în scris, în termen de maximum 2 zile de la data primirii solicitării de constituire a garanției financiare, opţiunea de plată în avans.
Precizăm faptul că, în contextul aplicării prevederilor OUG nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică în perioada 1 aprilie 2025-30 iunie 2025, respectiv măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025-31 martie 2026, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare („OUG nr. 6/2025”), preţul final facturat de către FUI clienților preluați în regim de ultimă instanță este plafonat în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2025, astfel:
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat de către următoarele categorii de clienţi:
(i) clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 şi 100 kWh inclusiv;
(ii) clienţii casnici la al căror loc de consum locuiesc persoane care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale alimentate de la reţeaua electrică, necesare efectuării tratamentelor medicale, pe baza confirmării de la medicul specialist şi a unei cereri depuse la furnizor; preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele prevăzute anterior;
(iii) clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere; limita de vârstă se prelungeşte până la 26 de ani în cazul în care copilul major urmează o formă de învăţământ; preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele prevăzute anterior;
(iv) clienţii casnici familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere; limita de vârstă se prelungeşte până la 26 de ani în cazul în care copilul major urmează o formă de învăţământ; preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele prevăzute anterior;
b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 kWh/lună se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună întreg consumul se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh;
c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la preţul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului legal pentru următoarele categorii de consumatori:
(i) întreprinderile mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri;
(ii) operatorii/operatorii regionali definiţi la art. 2 lit. g) şi h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b), b^1), c) şi h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex“ – S.A., precum şi aeroporturile care sunt în subordinea/coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii;
(iii) operatorii economici din domeniul industriei alimentare, identificaţi prin cod CAEN 10, precum şi cei din domeniul agriculturii şi pescuitului, identificaţi prin cod CAEN 01 şi 03;
(iv) autorităţile şi instituţiile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiile şi societăţile de interes judeţean, municipal sau local, regiile autonome şi toate entităţile publice şi private care prestează un serviciu public, în temeiul legii, dacă sunt înfiinţate sau organizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, municipiului Bucureşti şi, după caz, la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau la nivelul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale;
(v) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, astfel cum sunt definite de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
d) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al unităţilor de învăţământ de stat, particulare şi confesionale prevăzute de 12 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, al instituţiilor de învăţământ superior de stat, particular şi confesional particular prevăzute de art. 7 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare; plafonarea menţionată în prezentul articol se aplică şi pentru situaţiile în care una dintre entităţile menţionate anterior este beneficiarul final al consumului de energie electrică şi/sau pentru toate clădirile care au fost construite şi autorizate cu destinaţia de spitale;
e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituţiile publice, altele decât cele prevăzute la lit. d), precum şi pentru cele aparţinând cultelor recunoscute oficial în România, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată; diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus;
f) maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumatorii casnici şi noncasnici care nu sunt prevăzuţi la lit. a)-e).
După încetarea aplicabilității prevederilor OUG nr. 6/2025, respectiv începând cu data de 01 iulie 2025, facturarea de către FUI a consumului de energie electrică al clienților preluați în regim de ultimă instanță se va realiza în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulament, astfel:
- în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la comunicarea dezechilibrelor determinate pe baza valorilor măsurate şi aprobate aferente unei luni calendaristice, FUI emite o factură pentru consumul de energie electrică realizat în luna respectivă, luând în considerare preţul de furnizare determinat conform formulei:
P_FUI = C_ach_realizat + C_fz + C_t [lei/kWh],
unde:
C_ach_realizat – componenta de achiziţie egală cu preţul mediu de achiziţie a energiei electrice necesare asigurării consumului clienţilor preluaţi (inclusiv transfer intern în cazul FUI care deţin şi licenţă de producător), realizat în luna respectivă, inclusiv tariful de transport – componenta de introducere a energiei electrice în reţea Tg [lei/kWh];
C_fz – componenta de furnizare, stabilită de către furnizorul de ultimă instanţă (include costurile realizate ale activităţii de furnizare în regim de UI şi o cotă rezonabilă de profit ce nu poate depăşi valoarea medie a cotelor de profit incluse în preţurile de furnizare din contractele concurenţiale în derulare în luna de facturare a clienţilor preluaţi) [lei/kWh];
C_t – tarifele reglementate pentru serviciile de reţea, în vigoare în luna respectivă (tariful pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice corespunzător nivelului de tensiune aferent punctului de delimitare dintre OD şi client, tariful pentru serviciul de transport – componenta de extragere a energiei electrice din reţea şi tariful pentru serviciul de sistem),
la care se adaugă taxele/impozitele/contribuţiile stabilite prin acte normative în vigoare în perioada de aplicare.
În cel mult 12 zile lucrătoare după comunicarea dezechilibrelor determinate pe baza valorilor măsurate şi aprobate aferente lunii de consum FUI au obligația de a publica pe pagina proprie de internet, în secțiunea dedicată furnizării în regim de ultimă instanță prețurile finale facturate determinate conform prevederilor de mai sus, defalcate pe componente.
Lista furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică desemnați
valabilă începând cu data de 22.01.2025
| Nr. crt. | Denumire FUI |
Decizia ANRE de desemnare în calitate de FUI |
Adresa secțiune site dedicată furnizării în regim de UI |
| 1 | Premier Energy Furnizare S.A. | 2216 din 22.10.2024 | https://www.premierenergy.info/furnizare-de-ultima-instanta-de-energie-electrica/ |
| 2 | PPC Energie S.A. | 2120 din 18.11.2020, cu modificările ulterioare | https://www.ppcenergy.ro/legislatie/furnizor-de-ultima-instanta/?ppc-energie |
| 3 | E.ON Energie Romania S.A. | 2122 din 18.11.2020, cu modificările ulterioare | www.eon.ro |
| 4 | Electrica Furnizare S.A. | 2123 din 18.11.2020, cu modificările ulterioare | https://www.electricafurnizare.ro/asistenta/furnizor-de-ultimac-instanta/ |
| 5 | SPEEH Hidroelectrica S.A. | 67 din 21.01.2025 | https://www.hidroelectrica.ro/article/fui |
Fisiere atasate
- Lista furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică desemnați valabilă începând cu data de 22.01.2025
- Lista furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică desemnați valabilă începând cu data de 31.12.2024
- Lista furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică desemnați valabilă începând cu data de 01.11.2024
- Lista furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică desemnați valabilă începând cu data de 29.05.2024
- Lista furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică desemnați valabilă începând cu data de 13.12.2023
- Lista furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică desemnați valabilă începând cu data de 01.11.2022
- Lista furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică desemnați valabilă începând cu data de 01.05.2022
Decizii de desemnare FUI energie electrica
- Decizia președintelui ANRE nr. 67 din 21.01.2025 pentru desemnarea SPEEH Hidroelectrica S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
- Decizia președintelui ANRE nr. 2216 din 22.10.2024 pentru desemnarea societăţii Premier Energy Furnizare S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
- Decizia președintelui ANRE nr. 1036/29.05.2024 pentru modificarea Deciziei președintelui ANRE nr. 1879/19.10.2022 pentru desemnarea societății CEZ Vânzare S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanță de energie electrică
- Decizia ANRE nr. 2836/13.12.2023 pentru modificarea Deciziei ANRE nr. 2120/18.11.2020 pentru desemnarea societății Enel Energie S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanță de energie electrică și a Deciziei ANRE nr. 2121/18.11.2020 pentru desemnarea societății Enel Energie Muntenia S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanță de energie electrică
- Decizia președintelui ANRE nr. 1879/2022 pentru desemnarea societăţii CEZ Vânzare S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
- Decizia președintelui ANRE nr. 2120/2020 pentru desemnarea societăţii Enel Energie S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
- Decizia președintelui ANRE nr. 2121/2020 pentru desemnarea societăţii Enel Energie Muntenia S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
- Decizia președintelui ANRE nr. 2122/2020 pentru desemnarea societăţii E.ON Energie România S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
- Decizia președintelui ANRE nr. 2123/2020 pentru desemnarea societăţii Electrica Furnizare S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
- Decizia președintelui ANRE nr. 2124/2020 pentru desemnarea societăţii Tinmar Energy S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
Decizii de revocare desemnare FUI
- Decizia președintelui ANRE nr. 1876/2022 pentru revocarea societăţii CEZ Vânzare S.A. din calitatea de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
- Decizie preşedintelui ANRE nr.525/2022 pentru revocarea societăţii Tinmar Energy S.A. din calitatea de furnizor de ultimă instanţă de energie electrică
- Lista nominalizare FUI pentru perioada aprilie-august 2026
- Lista nominalizare FUI pentru perioada noiembrie 2025 – martie 2026
- Lista nominalizare FUI pentru perioada iunie-octombrie 2025
- Lista nominalizare FUI pentru perioada ianuarie-mai 2025
- Lista nominalizare FUI pentru perioada ianuarie-aprilie 2025
- Lista nominalizare FUI pentru perioada august – decembrie 2024
- Lista nominalizare FUI pentru perioada martie – iulie 2024
- Lista nominalizare FUI pentru perioada martie – iulie 2024
- Lista nominalizare FUI pentru perioada octombrie 2023 – februarie 2024
- Lista nominalizare FUI pentru perioada octombrie 2023 – februarie 2024
- Lista nominalizare FUI pentru perioada mai 2023 – septembrie 2023
- Lista nominalizare FUI pentru perioada decembrie 2022 – aprilie 2023

