Desfăşurarea şi organizarea activității de audiență
Desfăşurarea activității de audiență privind întrevederea acordată unui solicitant de către preşedintele/vicepreşedinții Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE se face pe bază de cereri motivate şi aprobate.
1. Persoanele care solicită audiența completeaza o fişă de audiență (anexa).
2. Solicitanților li se va comunica telefonic sau în scris, data şi ora audienței.
3. După completarea fişelor de audientă, în baza acestora persoana responsabilă cu organizarea audiențelor va solicita, în scris, un punct de vedere din partea şefilor de direcții/servicii/compartimente, după caz, cu privire la aspectele menționate de către solicitant.
4. În cazuri deosebite, audiențele pot fi acordate şi de alte persoane de specialitate, persoane împuternicite de preşedintele/vicepreşedinții autorității, în funcție de problemele care fac obiectul audienței.
5. Persoanele care solicită audiența pentru soluționarea de probleme care nu sunt de competența ANRE nu vor fi înscrise pe lista de audiențe, ci vor fi consiliate şi direcționate către instituțiile sau autoritățile competente pentru rezolvarea problemei.
6. Persoanele care au primit un răspuns final în urma audienței la ANRE nu mai pot beneficia de încă o audiență având acelaşi subiect.
7. Persoanele care solicită audiența pentru soluționarea de probleme care fac obiectul proceselor care se află pe rolul instanțelor judecătoreşti sau asupra cărora instanța s-a pronunțat nu au dreptul de a solicita înscrierea în audiență.
8. Înscrierea în audiență se poate face prin completarea Fişei de audiența de mai jos si transmisa prin fax la nr. 021 32 78 177, sau prin postă, la adresa str. Constantin Nacu nr. 3, sector 2, Bucureşti, sau prin e-mail la adresa anre@anre.ro.
9. Durata unei audiențe nu va depăși 30 de minute.
Audienţele sunt acordate de domnul Marius VLADU, director al Direcţiei relaţii internaţionale, comunicare, relaţia cu Parlamentul.
Program audienţe:
Joi: 9:00-12:00
Fișiere atașate