Informatii generale
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric şi funcţional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.
În scopul asigurării exercitării în teritoriu a competenţelor sale, ANRE are în structură oficii teritoriale fără personalitate juridică.
Întreg personalul ANRE acţionează în mod independent de orice interes al participanţilor la piaţa de energie electrică sau cea de gaze naturale, nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni directe din partea vreunei entităţi publice ori private în îndeplinirea atribuţiilor de reglementare care le revin, nu desfăşoară activităţi cu caracter lucrativ în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, cu excepţia celor cu caracter didactic de instruire profesională, nu deţin acţiuni sau părţi sociale şi nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăţi comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE, în condiţiile legii.
Este interzisă oricărei entități publice intervenția în îndeplinirea atribuţiilor ANRE sau în adoptarea deciziilor în activitatea de reglementare.
Conducerea
ANRE este condusă de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi.
Preşedintele este reprezentantul de drept al ANRE ca autoritate administrativă autonomă şi ca persoană juridică de drept public, precum şi în raporturi de drept comun.
În caz de indisponibilitate temporară a preşedintelui, reprezentarea legală a ANRE revine unuia dintre vicepreşedinţii acesteia, desemnat de către preşedinte sau, în absenţa vicepreşedinţilor, se atribuie membrului celui mai vârstnic al Comitetului de reglementare.
Preşedintele ANRE are, în principal, următoarele atribuţii:
- conduce şi coordonează activitatea ANRE;
- reprezintă autoritatea în raporturile cu instituţiile naţionale şi internaţionale, cu persoanele juridice şi fizice, române sau străine;
- aprobă strategia de dezvoltare instituţională a ANRE, programele de activitate şi programele de cooperare;
- aprobă angajarea personalului ANRE, corespunzător Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante;
- asigură încheierea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor ANRE, în condiţiile legii;
- acordă delegările de competenţă şi împuternicirile de reprezentare vicepreşedinţilor şi personalului ANRE, în actul de delegare fiind precizate expres limitele şi condiţiile delegării;
- aprobă ştatul de funcţii al ANRE
În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite ordine şi decizii. Ordinele şi deciziile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În numele ANRE, preşedintele acesteia prezintă Parlamentului raportul anual de activitate pentru anul anterior, până la data de 31 iulie, care, ulterior, este dezbătut, fără a fi supus votului, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. Raportul anual de activitate este analizat de Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale a Senatului, Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului. Comisiile întocmesc şi adoptă un raport comun, care se prezintă celor două Camere ale Parlamentului.
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ANRE se asigură integral din venituri proprii.
Bugetul anual de venituri şi cheltuieli se aprobă prin ordin al președintelui ANRE, iar execuţia bugetară se realizează conform practicilor şi procedurilor controlului şi auditului intern.
În fiecare an, bugetul aprobat şi execuţia bugetară pe anul anterior se publică pe pagina de internet a ANRE.
Comitetul de reglementare
Pentru aprobarea reglementărilor în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale s-a constituit Comitetul de reglementare format din 7 membri (preşedintele ANRE, 2 vicepreşedinţi şi 4 membri).
Activitatea Comitetului de reglementare se desfăşoară în baza regulamentului de organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin decizie a Preşedintelui ANRE.
Membrii Comitetului de reglementare acţionează în mod independent de orice interes al participanţilor la piaţa de energie electrică sau cea de gaze naturale, nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni directe din partea vreunei entităţi publice ori private în îndeplinirea atribuţiilor de reglementare care le revin, nu desfăşoară activităţi cu caracter lucrativ în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, cu excepţia celor cu caracter didactic de instruire profesională, nu deţin acţiuni sau părţi sociale şi nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăţi comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE, în condiţiile legii.
Comitetul consultativ
Comitetul de reglementare este asistat de un Consiliu consultativ, format din 13 membri, numiţi prin decizie a primului-ministru, cu rol în asigurarea armonizării intereselor operatorilor economici din sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale cu cele ale consumatorilor, evaluează impactul reglementărilor ANRE şi face propuneri de îmbunătăţire a acestora.
Activitatea Consiliului consultativ se desfăşoară în baza regulamentului de organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin decizie a preşedintelui ANRE.
Atributii si competente generale
Activitatea de reglementare a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei se realizează în baza Legii nr.123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale şi a Legii nr. 160/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, aceste legi transpunând în legislaţia naţională prevederile reglementărilor europene privind piața internă de energie.
ANRE îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor transparenţei, obiectivităţii, proporţionalităţii, imparţialităţii, neutralităţii în relaţia cu operatorii economici şi nediscriminării.
În îndeplinirea atribuţiilor şi competenţelor sale, ANRE contribuie la realizarea următoarelor obiective generale:
promovarea unei pieţe interne europene de energie electrică şi gaze naturale sigură, competitivă şi durabilă din punct de vedere al mediului şi al unei deschideri efective a acesteia în beneficiul tuturor clienţilor şi furnizorilor din Uniunea Europeană, precum şi garantarea condiţiilor adecvate pentru funcţionarea eficientă şi sigură a reţelelor de energie electrică şi gaze, având în vedere obiectivele pe termen lung;
dezvoltarea pieţelor regionale competitive şi funcţionale, integrate în piaţa internă europeană de energie electrică;
eliminarea restricţiilor privind comerţul transfrontalier cu energie electrică şi gaze naturale, pentru a satisface cererea şi a îmbunătăţi integrarea pieţei naţionale în piaţa internă europeană de energie electrică şi gaze naturale;
dezvoltarea unui sistem energetic naţional sigur, fiabil şi eficient, orientat către consumator, care să permită promovarea eficienţei energetice şi integrarea surselor regenerabile de energie, precum şi a producţiei distribuite atât în reţeaua de transport, cât şi în reţeaua de distribuţie;
facilitarea accesului la reţea pentru capacităţile noi de producţie, în special prin eliminarea obstacolelor care împiedică accesul noilor participanţi la piaţa de energie electrică şi gaze naturale sau utilizarea surselor regenerabile de energie;
asigurarea acordării de stimulente operatorilor de reţea electrică/sisteme de gaze naturale şi celorlalţi utilizatori de reţele electrice/sisteme de gaze naturale, pentru a creşte eficienţa funcţionării sistemelor de transport şi distribuţie a energiei şi pentru a accelera integrarea în piaţă;
protecţia consumatorului, prin asigurarea unei pieţe concurenţiale eficiente, prin sprijinirea clienţilor vulnerabili, prin impunerea unor standarde de calitate a serviciilor publice din sectorul energiei electrice, termice şi gazelor naturale, prin facilitarea accesului clienţilor finali la datele proprii de consum necesare în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică sau gaze naturale, precum şi prin informarea cât mai corectă şi completă a consumatorilor;
garantarea respectării de către operatorii economici din sectorul energiei electrice și termice şi gazelor naturale a obligaţiilor ce le revin în ceea ce priveşte transparenţa.
Principalele atribuţii conferite ANRE prin legislația primară sunt următoarele:
- acordă, modifică, suspendă, refuză sau retrage atestate, licenţe sau autorizaţii;
- asigura accesul şi racordarea la rețelele de energie electrică şi gaze naturale;
- aprobă reglementări tehnice, reglementări comerciale și metodologii de calcul pentru operatorii economici din sector, inclusiv standarde de performanţă pentru serviciile de transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi termice și gazelor naturale;
- aprobă tarifele pentru serviciile de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale şi prețurile reglementate pentru energia termică;
- aprobă, avizează documentele elaborate de operatorii economici reglementați conform prevederilor legale în vigoare;
- aprobă alte reglementări, norme, studii, documentaţii prevăzute de legislaţia pentru domeniul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale;
- asigură monitorizarea funcţionării pieţelor de energie electrică şi gaze naturale;
- promovează producerea de energiei din surse regenerabile şi cogenerare;
- aprobă condiţiile privind accesul la capacităţile de interconexiune transfrontaliere, inclusiv procedurile de alocare a acestora şi de management al congestiilor;
- exercită controlul cu privire la respectarea de către operatorii economici din sectorul energiei electrice, termice și gazelor naturale a reglementărilor emise, a obligaţiilor prevăzute de legislaţia naţională şi de legislaţia Uniunii Europene în domeniu;
- respectă şi pune în aplicare toate deciziile relevante, cu forţă juridică obligatorie, ale Agenţiei Uniunii Europene de Cooperare a Reglementatorilor în Domeniul Energiei – ACER şi Comisiei Europene;
- desfăşoară investigaţii cu privire la funcţionarea pieţelor de energie electrică şi gaze naturale, decide şi impune orice măsuri proporţionale necesare pentru promovarea unei concurenţe efective şi pentru asigurarea unei funcţionări corespunzătoare a pieţei.
ANRE nu are dreptul de a reglementa prețul final al energiei electrice sau al gazelor naturale și este interzisă intervenția sa în stabilirea acestuia. Prețurile se formează pe baza cererii și a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurențiale. Furnizorii sunt liberi să stabilească prețul la care furnizează energia electrică și/sau gazele naturale.
ANRE are obligația de a stabili numai tarifele pentru serviciile de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale şi nu prețurile.