Anunț privind adresele de corespondență destinate solicitărilor aferente domeniului eficienței energetice, puse la dispoziție de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
Având în vedere prevederile art. XVI ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.1/2020, privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr.11 / 09.01.2020, atribuțiile ANRE privind eficiența energetică au fost preluate de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
În acest context, reamintim faptul că ANRE nu mai are ca atribuții atestarea managerilor energetici și autorizarea auditorilor energetici, iar solicitările referitoare la obținerea atestatelor de manageri energetici, a autorizațiilor de auditori energetici persoane fizice și juridice, a autorizațiilor de societate prestatoare de servicii energetice și respectiv prelungirea acestor documente, precum și orice alte solicitări sau clarificări legate de aceste aspecte, vor fi adresate Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Totodată, în vederea respectării obligaţiilor de raportare la termenele prevăzute în cadrul Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară transmiterea în atenţia Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a următoarelor documente, şi anume:
- Declarațiile de consum total anual de energie și chestionarele de analiză energetică a consumatorilor de energie;
- Programele de îmbunătățire a eficienței energetice întocmite de operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie de peste 1.000 tep/an;
- Programele de îmbunătățire a eficienței energetice întocmite de autoritățile administrației publice locale din localitățile cu o populație mai mare de 5.000 de locuitori.
Adresele de corespondență puse la dispoziție de reprezentanții Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri sunt următoarele:
- Adresa e-mail – secretariatdee@energie.gov.ro
- Adresa poștală – Splaiul Independenței nr. 202E, sector 6, București, cod postal 060023