Şedinţa Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor
In data de 14.12.2015 a avut loc la sediul ANRE din şos. Cotroceni, nr.4, sector 6, Bucureşti, şedinţa Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de către managerii energetici.
A fost analizată contestaţia formulată de către dl. Coşovan Gheorghe de la SC HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER SRL Sebeş, Sucursala Rădăuţi, cu privire la rezultatul atestării obţinut în urma examinării acestuia în cadrul şedinţei Comisiei de atestare manageri energetici din data de 24.11.2015.
Persoana nominalizată mai sus a fost reexaminată în vederea obţinerii atestatului de manager energetic obţinând un punctaj final de 77 puncte, fiind declarat ADMIS.
Comisia a decis să acorde d-lui Coşovan Gheorghe atestatul de manager energetic începând cu data de 14.12.2015, valabil până la data de 13.12.2018.
Atestatul de manager se ridică de la sediul ANRE din sos. Cotroceni nr. 4, sector 6 Bucureşti, de luni până joi, între orele 8-16.30, şi vineri între orele 8-14, astfel :
– personal , pe baza cărţii de identitate;
sau
– prin delegat, pe baza unei împuterniciri olografe;
sau
– prin curier rapid, contactat de către beneficiar.