Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a finalizat proiectul „Dezvoltarea capacității instituționale a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale” – SMIS 129990/705 prin care s-a dezvoltat şi implementat Platforma online de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale la nivel național (POSF).  

Proiectul POCA este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, iar valoarea totală a proiectului a fost de 19.223.269,45 lei din care:  

  • 98% cheltuieli nerambursabile: 18.838.804,07 lei  
  • 2% cheltuieli contribuție proprie ANRE: 384.465,38 lei  

Obiectivul general al proiectului vizat pe durata implementării proiectului este de adoptare a unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toți consumatorii implicați în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale prin implementarea unei soluții informatice intuitive și inovative care să contribuie la dezvoltarea unei piețe de energie dinamice și competitive. 

Obiectivele specifice ale proiectului îndeplinite pe durata derulării proiectului sunt următoarele: 

  1. Simplificarea și sistematizarea fondului activ al legislației din domeniul de activitate al ANRE în vederea asigurării aderării tuturor participanților din piață la platforma integrată dezvoltată prin proiect prin elaborarea și adoptarea unui act normativ în domeniul energiei, în domeniul specific al schimbării furnizorului;
  2. Optimizarea proceselor operaționale din piața de energie generate de solicitările de schimbare a furnizorului prin dezvoltarea și implementarea unei platforme online;
  3. Îmbunătățirea nivelului de pregătire prin acumularea de cunoștințe și abilități pentru 40 de persoane, personal din cadrul A.N.R.E. prin participarea la activități de formare.

Proiectul POCA, demarat în 02 iulie 2020 şi finalizat la data de 23 decembrie 2022, este implementat cu succes, îndeplinind toți indicatorii asumați. Rezultatele principale obținute în perioada de implementare, respectiv 29 de luni, conform obiectivelor stabilite, sunt următoarele: 

Prin realizarea POSF s-a îndeplinit obiectivul general al proiectului „Dezvoltarea capacității instituționale a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale”. Adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toți consumatorii implicați în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale, concomitent cu implementarea unei soluții informatice intuitive și inovative, a condus la finalizarea procesului tehnic de schimbare a furnizorului în 24 de ore în vederea îndeplinirii cerințelor europene care prevăd ca cel târziu până în anul 2026 ţările membre să pună la dispoziţia consumatorilor aceste facilităţi.  

Obligația de realizare a POSF rezidă în prevederile art. 7^6 şi ale art.  102^1  alin. (10) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare. În vederea transpunerii prevederilor în legislația secundară, ANRE a aprobat cadrul de reglementare simplificat în domeniul specific al schimbării furnizorului prin Ordinul nr. 3/2022 cu modificările ulterioare, Regulamentul privind organizarea și funcționarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale (Regulament POSF). 

Ca urmare a obligațiilor instituite prin Regulament, în data de 10 octombrie 2022, operatorii de rețea și furnizorii de energie electrică și de gaze naturale au început procesul de încărcare a metadatelor aferente celor aproximativ 15 milioane de locuri de consum și a contractelor aferente de furnizare și de rețea.  

Stadiul integrării cu POSF a operatorilor economici din domeniul energiei electrice şi a gazelor naturale: 

Astfel, operatorii de rețea și furnizorii de energie electrică și de gaze naturale sunt în curs de încărcare a metadatelor pentru locurile de consum și pentru contractele de furnizare și de rețea, conform obligațiilor instituite prin Regulamentul POSF 

În ceea ce privește gradul de încărcare al datelor, la acest moment în POSF se identifică următoarele: 

Total contracte de furnizare: 14.642.228 

Contracte de furnizare energie electrică 10.268.329 

Contracte de furnizare gaze naturale 4.373.899 

Total locuri de consum: 15.326.518 

Locuri de consum energie electrică 10.531.087  

Locuri de consum gaze naturale 4.795.431 

Sunt înregistrați în POSF: 86 de furnizori de energie electrică, 57 furnizori de gaze naturale, 25 de operatori de rețea de energie electrică și 31 de operatori de rețea de gaze naturale. 

ANRE urmărește permanent și verifică împreună cu furnizorii și operatorii de rețea modul de funcționare a POSF și fluxurile inițiate de aceștia în vederea stabilizării procesului de schimbare a furnizorului atât de energie electrică, cât și de gaze naturale prin POSF, de la accesarea ofertelor în comparator până la semnarea contractului.  

După ce operatorii de rețea și furnizorii de energie electrică și de gaze naturale vor finaliza încărcarea tuturor datelor pentru locurile de consum şi după ce acestea vor fi verificate și validate, ANRE va anunța public finalizarea acestui proces. Utilizatorii POSF sunt persoanele fizice sau juridice – clienți finali de energie electrică şi/sau de gaze naturale, precum şi operatorii economici implicați în procedura de schimbare de către clientul final a furnizorului de energie electrică şi/sau de gaze naturale şi de contractare a furnizării de energie electrică şi/sau de gaze naturale, înregistraţi în POSF. 

Această inițiativă demonstrează, încă o dată, importanța pe care ANRE o acordă optimizării proceselor operaționale din piața de energie, în scopul diminuării birocrației și consolidării concurenței prin reducerea duratei de schimbare a furnizorului în beneficiul consumatorului final.  

Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina web a POSF www.posf.ro  sau ne puteți contacta pe adresa de e-mail verificari.posf@anre.ro . 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 !