Informare privind utilizarea denumirii și siglei ANRE

ANRE este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar care are ca obiect de activitate elaborarea reglementarilor obligatorii la nivel național necesar functionării sectorului energiei electrice, termice si gazelor naturale în condiţii de transparenţă şi protecţie a consumatorilor.

Potrivit legii, denumirea ”Autoritatea Natională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE” și sigla acesteia sunt protejate prin înregistrare la OSIM, având nr. de marcă: 062879.

Întrucât utilizarea acronimului ANRE de către persoane fizice/juridice care nu reprezintă autoritatea de reglementare afectează statutul și imaginea instituției, aceștia NU au dreptul să folosească abrevierea și sigla fără acordul instituției, inclusiv pe documentele de corespondență cu clienții finali proprii.

În caz contrar, autoritatea va întreprinde toate măsurile prevăzute de lege pentru protejarea imaginii și statutului, inclusiv prin acționarea în instanță a acelora care folosesc, în mod abuziv, elementele de identificare amintite mai sus.

Vă mulțumim.

Fisiere atasate