În vederea respectării principiilor transparenței decizionale, stabilite prin dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, coroborat cu prevederile art. 51 alin. (4) din Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului european și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE, și anume „Autoritatea de reglementare consultă toți utilizatorii de sistem, actuali sau potențiali, privind planul de dezvoltare a rețelei pe 10 ani, în mod deschis și transparent. Persoanelor fizice sau întreprinderilor care revendică statutul de utilizatori potențiali de sistem li se poate solicita să dovedească aceste revendicări. Autoritatea de reglementare publică rezultatul procesului de consultare, în special în privința unor posibile necesități de investiții.

ANRE supune consultării publice Planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru perioada 2026-2035, elaborat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A. (CNTEE Transelectrica SA), in baza prevederilor art. 35 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 cu modificările și completările ulterioare.

Propunerile şi observaţiile, însoţite de motivarea acestora, vor fi transmise la adresa de email: smie@anre.ro.

Termenul de transmitere a observaţiilor şi propunerilor este de 30 zile de la data publicării pe site.

Fisiere atasate:

Referat de aprobare

Proiect de decizie privind aprobarea Planului de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru perioada 2026-2035

Planul de Dezvoltare RET_2026 – 2035