Data:12.03.2026

În vederea respectării principiilor transparenței decizionale, stabilite prin dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, şi având în vedere propunerile și observațiile primite în etapa anterioară de consultare publică, ANRE supune consultării publice noul proiect, în faza a III-a.

Propunerile şi observaţiile, însoţite de motivarea acestora, vor fi transmise în format letric (format PDF) și electronic (documente Word), la adresa de email: spee@anre.ro și anre@anre.ro.

Termenul de transmitere a observaţiilor şi propunerilor este de 10 zile de la data publicării proiectului de ordin pe pagina de internet a ANRE.

Precizăm faptul că ANRE publică pe site-ul propriu rezultatele consultării publice prin Sinteza observaţiilor în care propunerile şi observaţiile primite sunt asociate cu numele operatorilor economici/asociaţiilor/instituţiilor care le-au formulat. În cazul în care propunerile şi observaţiile conţin informaţii confidenţiale, operatorii economici/asociaţiie/instituţiile au obligaţia de a motiva caracterul confidenţial al informaţiilor, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANRE nr. 179/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea informaţiilor confidenţiale la nivelul ANRE.

Referat de aprobare

Proiect de Ordin pentru modificarea Procedurii privind stabilirea consumului de energie electrică în sistem paușal, aprobată prin Ordinul președintelui ANRE nr. 190/2020

Sinteza observatiilor